Veverițele toamna: cum le hrănești corect în curte și în parc, fără să le faci rău

Răspuns rapid: veverițele pot fi hrănite cu nuci, alune de pădure, ghinde și semințe crude, în coajă, nesărate și neprăjite. Pâinea, biscuiții, covrigii, alunele sărate și orice produs procesat le fac rău — nu le pot digera corect și le dezechilibrează metabolismul calciului. Hrănitoarea se montează pe trunchi, la minimum 1,5–2 metri înălțime, ferită de pisici, iar cantitatea corectă este mică: veverița trebuie să rămână un animal sălbatic care își caută singur hrana, nu un dependent de om.

Din septembrie, veverițele roșcate (Sciurus vulgaris, singura specie sălbatică din România) intră în cea mai activă perioadă a anului. Contrar mitului, veverițele nu hibernează: iarna dorm mai mult și ies din cuib doar câteva ore pe zi, dar au nevoie de hrană zilnic. De aceea toamna adună febril provizii pe care le îngroapă în zeci de ascunzători — un comportament numit „scatter hoarding". O singură veveriță poate ascunde câteva mii de semințe într-un sezon, iar pe cele uitate le „plantează", contribuind involuntar la regenerarea pădurii.

Pe scurt

• Da: nuci în coajă, alune de pădure crude, ghinde, jir, semințe de floarea-soarelui crude (puține), morcov, măr, dovleac în cantități mici.
• Nu: pâine, covrigi, biscuiți, chipsuri, alune prăjite sau sărate, arahide în cantități mari, dulciuri, lapte.
• Hrănitoarea: montată la 1,5–2 m pe trunchi, cu capac împotriva ploii, curățată săptămânal.
• Regula de aur: hrănirea e un supliment, nu o masă completă. Pe vreme normală, veverița se descurcă singură; ajutorul contează mai ales în ierni grele, cu zăpadă înghețată sau polei.

Ce mănâncă, de fapt, o veveriță

Meniul natural al veveriței roșcate este format în principal din semințe de conifere (molid, pin), alune de pădure, ghinde, jir, nuci, ciuperci — inclusiv unele specii toxice pentru om, pe care ea le tolerează — muguri, scoarță tânără și, ocazional, insecte sau ouă. Toamna, prioritatea sunt fructele oleaginoase cu coajă tare, pentru că rezistă îngropate luni de zile.

De aici prima regulă practică: oferă hrana în coajă ori de câte ori se poate. Nuca în coajă nu e doar mai sănătoasă — îi dă veveriței de lucru, îi tocește dinții (care cresc continuu, ca la toți rozătoarele) și poate fi ascunsă pentru iarnă, exact cum i-a programat-o natura.

Greșelile frecvente care le îmbolnăvesc

Pâinea și produsele de panificație. Cea mai răspândită greșeală din parcurile românești. Veverițele nu digeră bine amidonul procesat, iar pâinea le umple stomacul fără să le hrănească — un fel de „calorii goale" care le taie apetitul pentru hrana adevărată.

Alunele sărate, prăjite sau caramelizate. Sarea este toxică pentru un animal de 300 de grame în cantități pe care noi nici nu le simțim. Alunele de la pungă, condimentate sau prăjite în ulei, sunt printre cele mai dăunătoare „bunătăți" oferite cu drag.

Arahidele în exces. Arahidele crude, nesărate, nu sunt otrăvitoare, dar sunt sărace în calciu și, date zilnic, pot contribui la boala metabolică osoasă, o problemă documentată la veverițele hrănite excesiv de om. Ca gustare ocazională sunt acceptabile; ca hrană de bază, nu.

Hrănirea din mână, zilnic, în același loc. Pare idilic, dar o veveriță care își pierde frica de om devine vulnerabilă la pisici, câini și, în unele cazuri, la oameni rău intenționați. Distanța sănătoasă îi protejează pe toți.

Cum montezi o hrănitoare corectă

1. Alege modelul cu capac rabatabil (cutie de lemn cu geam frontal): protejează hrana de ploaie și de porumbei sau ciori, iar veverița învață în câteva zile să ridice capacul.
2. Montează pe trunchi, la 1,5–2 metri, cu fața ferită de vântul dominant și, ideal, cu o cale de retragere spre coroana copacului. Nu monta pe garduri joase sau lângă locuri de pândă pentru pisici.
3. Umple moderat: un pumn de nuci și alune în coajă, completat de 2–3 ori pe săptămână, e suficient. Hrana veche, umezită sau mucegăită se aruncă — mucegaiul de pe arahide (aflatoxina) este foarte toxic.
4. Curăță hrănitoarea săptămânal cu apă fierbinte, fără detergenți agresivi. Punctele de hrănire murdare răspândesc paraziți între animale.
5. Apă: un vas mic, stabil și curat, mai ales în toamnele secetoase — veverițele au nevoie de apă mai des decât ne imaginăm.

Ce faci dacă găsești un pui de veveriță

Toamna există a doua generație de pui, iar după furtuni nu e rar să găsești un pui căzut din cuib. Regulile pe scurt: nu-l lua imediat — mama își recuperează adesea puiul dacă îl lași la baza copacului, într-o cutie deschisă cu un material moale, ferit de câini, timp de 2–4 ore de lumină. Nu-i da lapte de vacă (provoacă diaree severă) și nu încerca să-l crești acasă: contactează un centru de reabilitare a animalelor sălbatice sau un medic veterinar cu experiență pe animale sălbatice. Veverița este specie protejată, iar deținerea ei ca animal de companie este ilegală în România.

Întrebări frecvente

Veverițele hibernează iarna?

Nu. Își reduc activitatea, dorm mai mult și trăiesc din proviziile ascunse toamna, dar ies din cuib aproape zilnic. De aceea toamna adună atât de intens — iar o iarnă cu ger prelungit și zăpadă înghețată e exact scenariul în care hrănitoarea ta contează cel mai mult.

Pot transmite boli veverițele?

Riscul pentru om este mic dacă nu le atingi. Nu încerca să mângâi sau să prinzi o veveriță: mușcătura e adâncă și dureroasă, iar stresul e enorm pentru animal. Hrănirea civilizată se face de la distanță sau prin hrănitoare.

E legal să hrănesc veverițele în parc?

În majoritatea parcurilor din România, da, nu există interdicții — dar unele administrații locale descurajează hrănirea animalelor sălbatice. Bunul-simț rămâne regula: hrană potrivită, cantități mici, fără resturi și ambalaje lăsate în urmă.

Articol informativ. Pentru animale sălbatice rănite, contactați un medic veterinar sau un centru autorizat de reabilitare.